comânda¹ vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda¹, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comânda² vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda² / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

A COMÂNDÁ ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

comănda¹ v vz comânda¹

COMÎND s.n. (Mold., Ban., Criș.) Pomană. A: O babă săracă ce torcea în furcă să-și agonisească hrana și comîndul său. CANTA. C: Să face a treia zi cumînd si alămojnă după cel mort. MOL. 1695. 46^r. Kumĕnd. Exsequiae. AC, 348; cf. MOL. 1676¹. 149^r: MOL. 1695, 80^v. Etimologie: comînda. Vezi și comînda, comîndare. Cf. alămojnă, comîndare (2), paos (2).

COMÎNDA vb. (Trans. SV) A aduce jertfă. Cu voie cumînd ție. PS. SEC. XVIII, 37^r. Vezi și comînd, comîndare. Cf. pominoci.

2) comî́nd, a -á v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.

comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

COMÂNDÁ vb. v. pomeni.

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

comînda vb. v. JERTFI. SACRIFICA.

comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

comândá¹, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comândá², comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comândá, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).