coacă¹ sf [At: DAMÉ, T. / Pl: ~ace / E: srb kvaka] 1 (Reg) Manivelă care transmite mișcarea roții de la ferăstrăul de la joagăr. 2 (Ban) Cobiliță. corectată

coácă² sf vz cocă

coacă f. scoabă de fier, la ferestrăul de munte, ce transmite mișcarea roții. [Slav. KUKA, cârlig].

coácă (oa dift.) f., pl. e (bg. sîrb. kuka, cîrlig. V. cocaĭe, cocîrlă). Vest. Numele a diferite unelte curbe, precum: cobilița, cujba, scoaba ș. a. Dun. (după forma gîtuluĭ curb). Un fel de bîtlan mult maĭ mic de cît cel obișnuit (árdea nycticorax).

COÁCĂ s. v. cobiliță, cocârlă, crivală, manivelă.

coacă s. v. COBILIȚĂ. COCÎRLĂ. CRIVALĂ. MANIVELĂ.

coácă (cóci), s. f. – 1. Manivelă. – 2. Cobiliță. Sb. kvaka „cîrlig” (DAR). Cuvînt rar, în Banat și Olt. – Der. cocaie, s. f. (cîrlig, cange; cobiliță; băț, par) cu suf. -aie (după DAR, din mag. kakó; după Scriban, din bg., sb. kuka).