clăbắț sn [At: H VIII, 168 / V: ~bóț, ~búț, clobót / Pl: ~béțe / E: srb klobuc] 1 (Ban) Căciulă conică mare, din piele de miel sau de oaie. 2 (Bot; pbl; îc) ~ul-cucului Pălăria cucului (Campanula patula).

clăbắț n., pl. ețe (vrus. klŭbuci, pl. d. klŭbukŭ, azĭ klobúk, glugă, comănac; čĭrnii klubuci, după turc. kara kalpak, căcĭulĭ negre, porecla unuĭ neam de Kirghijĭ. V. calpac). Ban. Trans. Rar. Căcĭulă. Olt. A prinde pe cineva în clăbăț, a-l apuca așa în cît să nu se maĭ poată mișca orĭ crîcni.

CLĂBẮȚ, clăbéțe s. f. Căciulă din blană de oaie. (din sb. klobuc = căciulă)^[1]

clăbắț (-béțe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană. Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă dim. derivă clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim, cf. Iordan, BF, III, 164 și BL, VI, 34.