CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă alcătuită din două pârghii articulate cu un bolț, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de forma unui clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n.) clește] – Din sl. klĕšta.

cléște [At: BIBLIA (1688), 57² / V: cleaștă² sf / Pl: ~ti sm, (înv) -turi sn / E: vsl клешта] 1 sm Unealtă din metal sau lemn, alcătuită din două brațe încrucișate și articulate între ele, pentru manipularea unor piese. 2 sm Clește (1) pentru manipulat lemnele și cărbunii din foc. 3 sm (Șfg; îe) A apuca (sau a prinde, a strânge) pe cineva (ca) în ~ A pune (pe cineva) în situația de a nu putea scăpa. 4 sm (Îvp; îe) A ține (în) ~ A face cuiva viața grea. 5 sm (Îvp; îe) Bun de ~ Puternic. 6 sm (Îe) A-i scoate cuiva cuvintele (sau vorba) (din gură) cu ~le A depune eforturi pentru a face pe cineva să vorbească. 7 sm (D. dureri de dinți; gmț; îe) A(-i) da cu zeamă de ~ A merge la dentist. 8 sm Unealtă asemănătoare cu cleștele (1) folosită în diverse operații. 9 sm (Înv) Mucar. 10 sm (Înv) Cheie pentru acordat pianul. 11 sm (Înv) Forceps. 12 sn Unealtă de dulgherie pentru fixat materialul de prelucrat (sau piesele care se lipesc). 13 sm (Înv; la teascul de stors vin) Argea. 14 sn (Înv) Cleștar² (1). 15 smn Instrument pentru prins crapi (mari) asemănător unui clește (1) fixat pe o prăjină. 16 sm (Pes) Instrument pe care se înșiră undițele Si: câscâci, igliță, lopățică. 17 sm (Înv; șîs) Frânghia ~lor Unealtă cu care se oprește moara. 18 sn Cleștar² (2). 19 smn (Reg) Suport din lemn, nedefinit mai îndeaproape, pentru sarea oilor. 20 sm Fiecare din cele două apendice anterioare ca niște clești (1) ale crustaceelor. 21 sm (Îvp; îs) ~le capului Creștetul capului. 22 sm (Înv) Incisivi (de lapte) ai calului. 23 sm Instrument pentru însemnat mieii la ureche Cf potricală. 24 sm (Reg; șîs) ~ de viermi Unealtă ciobănească pentru viermuit. 25 sm (Reg; lpl; îoc lemne rotunde) Dulap.

CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din doua brațe încrucișate și articulate între ele, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier asemănătoare cu un clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n) clește] – Din sl. klĕšta.

CLEȘTE, clești, s. m., clește, s. n. 1. (Adesea la pl. cu valoare de sg., precedat de «o pereche de») Unealtă de fier sau de alt metal alcătuită din două brațe articulate între ele și încovoiate la un capăt spre interior; servește la apucatul și transportul pieselor și materialelor, la întoarcerea pieselor în timpul prelucrării, la separarea lor, la smulgerea unui obiect împlîntat undeva etc. Clește de cuie. ▭ Și-a pregătit... degetele în formă de clește s-o prind [jucăria]. SAHIA, N. 106. Iaca intră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. Fig. A scos... dintr-o putină o scrumbie bună, ținînd-o atîrnată de coadă cu cleștele delicat al degetelor. SADOVEANU, B. 177. Ea a plecat singură, întunecată, cu inima strînsă de teamă în cleștele unei suferinți mute. BART, E. 182. Izbutea Lambrior să te înșface de mijloc în cleștele neînvins al mîinilor lui ciotoroase. HOGAȘ, H. 75. ◊ Expr. Aprinde (sau a apuca, a strînge) pe cineva ca în (sau într-un) clește = a prinde pe cineva la strîmtoare, a-l aduce în imposibilitate de a scăpa; a- încolți, a-l forța. Fiul craiului, văzîndu-se prins în clește... jură credință și supunere. CREANGĂ, P. 207. Deodată se auzi... clamp! Capcana se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. Ai scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele= a decide cu greu pe cineva să vorbească. Și ce mi-a spus, cu cleștele i-am scos! VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Unealtă de fier cu care se ațîță focul și se scot tăciunii aprinși. De ce mi-am făcut cleștele? Ca să nu mă ard, zicea ea. CREANGĂ, P. 5. Cînd țiuia tăciunele... mama îl mustra acolo, în vatra focului, și-l buchisa cu cleștele. CREANGĂ, A. 35. 3. Nume dat picioarelor de dinainte ale racului, cu care animalul apucă și strînge; foarfeci.

CLÉȘTE ~i m. 1) Unealtă alcătuită din două piese încrucișate și articulate între ele, folosită la apucarea, transportarea etc. unor obiecte. ~ pentru cărbuni. ◊ A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu ~ele a depune eforturi pentru a face pe cineva să vorbească. 2) Fiecare din picioarele anterioare la unele crustacee; foarfece. ~ de rac. [Pl. și clește] /<sl. klešta

clește m. 1. unealtă de fier spre a ținea tare strâns sau pentru a smulge cuie, copci, păr; 2. unealtă de oprit moara (de unde fig. a strânge în clește pe cineva, a-l duce la strâmtoare, a-i pune sula în coaste); 3. unealtă de luat cărbuni aprinși din sobă; 4. numele incizivelor calului; 5. ghiarele racului. [Slav. KLIEȘTE].

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ, maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ.

!cléște s. m., pl. clești

cléște s.m. / s.n., pl. clești / cléște

clește, pl. clești (m.)

CLÉȘTE s. 1. v. forceps. 2. (TEHN.) (reg.) crivală, crivea, șurub, teasc. (~le este o unealtă de lemn a tâmplarului.) 3. (TEHN.) capră, locaș, matcă, plăsele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. v. cleștar. 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mâni (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)

CLEȘTE s. 1. (MED.) forceps. (~ este folosit în cazul nașterilor dificile.) 2. (TEHN.) (reg.) crivală, crivea, șurub, teasc. (~ este o unealtă de lemn a tîmplarului.) 3. (TEHN.) capră, locaș, matcă, plăsele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. (TEHN.) cleștar. (Cu ~ dogarul trage cercurile la butoaie.) 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mîni (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)

cléște (clește), s. n. – 1. Unealtă alcătuită din două brațe încrucișate care servește la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Pensetă. – 3. Mucarniță. 4. Spărgător de nuci. – 5. Instrument de extras dinți. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealtă de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brațe în formă de clește ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ște, megl. cleaști. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti. – Der. cleașcă, s. f. (clește; cîrlig; unealtă stricată, vechitură, rablă); cleștar, s. n. (unealta dogarului; năvod); cleș(t)niță, s. f. (clanță de ușă; ușă falsă; ciot de creangă); încleșta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brațe; a strînge, a presa); încleștătură, s. f. (epilepsie); descleșta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slăbi strînsoarea).

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa.

rădăcină de clește expr. extracție dentară prezentată ca leac infailibil pentru durerea de dinți.