ciorsăí [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) gio~, ~soí¹ / Pzi: ciorsắi și ~ésc / E: cioarsă] (Reg) 1 vi A tăia cu o unealtă care are tăișul uzat. 2 vi A cosi cu o coasă neascuțită. 3 vr A se scărpina. 4 vr (Arg) A se cupla. 5 vr (Fig) A se face ca o cioarsă. 6 vr (Fig) A se înjosi. 7 vr (Sst) A se împopoțona.

CIORSĂÍ, ciorsăi și ciorsăiesc, vb. IV. Tranz. A tăia anevoios, mai mult rupînd; a despica greu cu o cioarsă. S-a apucat să ciorsăiască cu ferăstrăul niște lemne. ◊ Intranz. Se mai intîmplase și niște carpăn verde, că vărsa moșneagul sudori, ciorsăind într-insul. CONTEMPORANUL, VII 393.

A CIORSĂÍ ~iésc tranz. reg. 1) A tăia greu cu o cioarsă. 2) (obiecte) A freca unul de altul. ◊ ~ pereții a umbla de colo până colo fără rost. [Sil. cior-să-i] /Din cioarsă

ciorsăì v. Mold. 1. a se necăji să taie cu cioarsa; 2. a se scărpina pe trup (vorbind de om sau de animale): 3. fig. a se deprinde: s’a mai ciorsăit. [Rut, ČERSATĬ, a scărpina].

cĭórsăĭ și -ĭésc v. tr. (rut. čersáti, pron. čors-, a scărpina. Bern. 1, 172, la čersti). Est. Taĭ mereŭ cĭoplind cu cuțitu: ce tot cĭorsăĭești acolo? – Și gĭors-.

ciorsăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciórsăie; imperf. 3 sg. ciorsăiá; conj. prez. 3 să ciórsăie

ciorsăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ciórsăie; imperf. 3 sg. ciorsăiá

ciorsăí (ciorsăiésc, ciorsăít), vb. – 1. A răzui, a curăța cu rașpelul. – 2. A tăia, a ciopîrți cu instrumente proaste. – Var. giorsăi. Sl. čirta, čersti „a tăia”, cf. rut. čersati „a rade” (Cihac, II, 56; DAR). – Der. ciors, interj. (zgomot făcut de secure tăind lemne); cioarsă, s. f. (instrument tăios uzat și nefolositor), var. gioarsă; ciorsăit, s. n. (tăiere făcută cu greu, cu instrumente nefolositoare), var. ciorsăială, ciorsăitură, s. f.; ciort, s. n. (la cai, rădăcina cozii; bot; cioc); certi, vb. (a curăța de coajă; a cizela); certat, adj. (despre boi, cu un corn rupt). Aceste ultime forme au provocat probabil o confuzie între certi și certa „a dojeni”; în felul aceste ne explicăm existența lui ciorti „a certa”, pe care DAR o pune în legătură cu rut. čort „diavol” (› ciort, s. m., diavol; țigan). Ciortan, s. n. (os cu carne) este o confuzie între ciort „obiect tăiat” și hartan. Cf. cirtă.

ciorsăí, ciorsăiesc, vb. intranz. – (reg.) A tăia cu o unealtă care are tăișul uzat. – Din cioarsă (MDA).

ciorsăí, vb. intranz. – A tăia cu o unealtă care are tăișul uzat. – Cf. cioarsă „coasă tocită” (< ucr. čersat).