CIOFLÂNG, cioflânge, s. n. (Reg.) Cui de oțel, lung și gros, cu care se târăște o povară (fânul, butucii din pădure etc.). – Sas schivlänk (= germ. Schiebling).

CIOFLÎ́NG, cioflinge, s. n. (Regional) Cui de fier, lung și gros, uneori cu lanț sau verigă la capăt, cu care se tîrăște o povară (fînul, butucii din pădure etc.).

cioflấng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. – (reg.) 1. Cârlig, ic de fier (Memoria, 2004). Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop, 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146; Petrova). 2. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la ptícior un cioflânc” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA). Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

cioflấng, -i, (cioflânc, cifling), s.m. – Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu 2001: 146; Petrova). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu cf. DER), dial. Tschuflink „instrument de ghidare / direcționare” (Țurcanu).