CHIȘTÓC, -OÁCĂ, chiștoci, -oace, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Muc de țigară. 2. S. m. și f. Fig. Copil mic de statură și îndesat. [Pl. și: (1) chiștocuri. – Var.: chiostéc s. n.] – Et. nec.

chiștoc, ~oacă smf [At: DICȚ. / V: chioștec² / Pl: ~oci, ~oace / E: nct] 1-2 (Fam; arg) Băiat (fată) mic(ă) și îndesat(ă) Si: prichindel. 3 (Pop) Muc de țigară.

CHIȘTÓC, -OÁCĂ, chiștoci, -oace, subst. 1. S. n. Muc de țigară. 2. S. m. și f. Fig. Copil mic de statură și îndesat. [Pl. și: (1) chiștócuri. – Var.: chiostéc s. n.] – Et. nec.

CHIȘTÓC¹ ~oáce n. Muc de țigară. /Orig. nec.

chiștóc n., pl. oace (var. din chĭostec). Mold. Fam. Muc de țigară saŭ rest dintr’un lucru maĭ mare. Fig. (masc.). Prichindel.

CHIOSTÉC² s. n. v. chiștoc.

CHIOSTÉC¹ s. n. v. chiștoc.

chiștóc² (muc de țigară) s. n., pl. chiștoáce

chiștóc (muc de țigară) s. n., pl. chiștoáce

CHIȘTÓC s. muc. (~ de țigară.)

CHIȘTOC s. muc. (~ de țigară.)

chiștoc, chiștoace s. n. 1. muc de țigară 2. persoană scundă