chișái sn [At: I. GOLESCU, C. 103 / Pl: ~uri / E: bg кища] (Reg) 1 Pământ gras, de culoare albă sau gălbuie, cleios, folosit pentru lipirea caselor Si: humă, lut. 2 Pământ de luncă bun de lucrat. 3 Strat nisipos și pietros străbătut de apă. 4 Pietriș mai mărunt decât cel care se pune pe șosea. 5 Pământ nisipos inferior nisipului. 6 Nisip pe care nu crește iarbă. 7 (Pex) Mic șes mănos așezat mai jos față de vecinătate.

chișáĭ n., pl. urĭ (cp. cu chișav). Bz. Nomol, nisip moale în care se îngroapă picĭoru saŭ caru și de care se feresc oameniĭ cînd trec pin vad (V. șușaĭ și pufar). Ml. (Cod.) Pămînt bun de lucrat. V. cifaĭ.

chișái (pop.) s. n., pl. chișáiuri

chișái s. n., pl. chișáiuri

chișái (chișáiuri), s. n. – Argilă. Mag. kösó „sare gemă”, după Bogrea, Dacor., IV, 799; însă schimbarea semantică nu este clară. DAR preferă să se refere la radicalul sl. kiš- „umed”, cf. chișav. În Munt.

chișái s.n. (reg., înv.) 1. pământ gras, cleios, cu care se lipesc casele; humă, lut. 2. pământ nisipos care menține umezeala.

CHIȘÁI s. n. (CONSTR.) Nisip fin, îmbibat cu apă, formând o masă fluidă, care nu e propice ca teren de fundație.