chici i [At: CHEST. V, 77/35 / E: fo] Cuvânt cu care se strigă după boi și vaci.

chícĭ n., pl. urĭ (rudă cu sîrb. kičelj, vîrf. pisc. V. chiceră 1). Banc de nisip, începutu uneĭ insule. Vîrfu uneĭ insule.

KITSCH CHICI/ s. n. creație de nivel scăzut, artă de prost gust, pseudoartă. ◊ reproducere, copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial; obiect de proastă calitate. (< germ. Kitsch)

chicésc, V. cimpesc.

cimpésc (Ban.) și (est) cinchésc și chincésc (mă) v. refl. (vsl. čempiti, pol. czupić, id. V. ocimpesc). Mă pitulez, mă stîrcesc, mă ghemuĭesc, mă pun pe vine: se cinchiră la pămînt (Sadov. VR. 1911, 3, 331). – Și cĭunchesc și înc-; și chicesc (Lung. Univ. 16 Dec. 1929, 3, 8). V. cĭucesc 1.

chíci (-uri), s. n. – Tufiș, desiș, hățiș. Sl. kiće „crengi” (DAR). Cuvînt rar, de la care pare a deriva chichiriș, s. n. (Banat, pădure, hățiș) pe care DAR preferă să-l pună în legătură cu mag. tekerős „noduros”.

chici, chíciuri, s.n. (reg.) 1. coapsă, șold. 2. pădure din care se taie nuiele. 3. grind cu vegetație de sălcii și arini; vârf de ostrov; prag.