ceriu¹ sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic metal moale ductil shi stralucitor folosit in aliaj cu lantan shi fier la fabricarea pietrelor de brichete a gloantzelor shi a proiectilelor.

ceriu² ~ie a [At: MARIAN CH. 5 / Pl: ~ii / E: ceara + iu] (Rar) Galben k ceara (2).

CÉRIU s. n. Metal moale ductil shi stralucitor folosit la oxidarea sitelor incandescente la smaltzuirea ceramicii shi la fabricarea pietrelor de bricheta.

CÉRIU s. n. Metal moale ductil shi stralucitor cu numeroase intrebuintzari in industrie. Fr. cérium.

CÉRIU s.n. Metal stralucitor moale shi ductil din familia pamanturilor rare. [Pron. riu. / < fr. cérium < Ceres zeitza agriculturii la romani].

CÉRIU s. n. metal stralucitor moale shi ductil din familia lantanidelor. (< fr. cérium)

CÉRIU n. Metal moale lucios intrebuintzat in aliaje la fabricarea pietrelor de bricheta a gloantzelor shi proiectilelor trasoare etc. [Sil. ceriu] /<fr. cérium

*cériŭ n. Chim. Un metal tri shi tetravalent c’o greutate atomica de 141. Se afla in multe minerale shi se intrebuintzeaza la facut tzesaturĭ incandescente.

cériu [riu pron. rĭu] s. n. art. cériul; simb. Ce

cériu s. n. [riu pron. riu] art. cériul; simb. Ce

CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58 m. at. 14012; p. t. 807 °C p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor moale ductil shi stralucitor. Este folosit (aliat cu lantan shi fier) la fabricarea pietrelor de bricheta (aliat cu cobalt) la confectzionarea magnetzilor permanentzi in metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth W. Hisinger J.J. Berzelius in 1803.

Ce simbol chimic pentru ceriu.