ceacâie sf [At: I. CR. II, 218 / V: ~chie, cechie, cichie / Pl: ~âi / E: bg чекижа cf ciochie] 1 Cuțitaș rupt. 2 Cuțitaș mic și prost. 3 Cuțitaș cu plăsele de lemn. 4 Cap al scăunoaiei.

ceacî́ĭe f., pl. îĭ (turc. čaky, briceag). Sud. Rar azĭ. Briceag, cuțitaș. – În Munt. est ceachíe, în vest și Olt. cichíe (ngr. tsakí). V. cĭochie.

ceacîie (-îi), s. f. – Briceag, cuțit. – Var. ciachie; ciochie, s. f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine și bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. și sb. čaklja, mag. csáklya.

ceacâie, ceacâi, s.f. (reg.) cuțitaș rudimentar; custură, buricaș.

ceacâie, ceacâi s. f. cuțit