catargă¹ sf [At: PRAV. 331 / V: ~rg sn, catăr~, cater~ / Pl: ~rge / E: gr ϰάτερυου] 1 (Îvp) Corabie. 2 (Spc) Galeră. 3 (Pex) Muncă silnică pe galeră.

catárgă² sf [At: PAMFILE, I. C. 155 / V: catárcă, căt~ / Pl: ~rge / E: ns cf targă] (Îvp) Sanie mică pe care o trage omul, cu lemne, din pădure Si: (reg) cioaclă, huriște.

catargă f. Tr. sanie mai mică cu care oamenii săraci își aduc lemne în timp de iarnă. [Vorbă identică cu cea precedentă].

catárgă f., pl. e și cătărgĭ (mgr. kátergon, de unde și vsl. katrŭga, turc. kadyrga, rus. kátorga, galeră). Vechĭ. Galeră. Azĭ. Btș. Prepeleac.

catárg² sn vz catargă¹

prepeleác și -eág n., pl. ece, ege (rut. [Cihac] prypýlĭaka). Par saŭ ramură înfiptă în pămînt în care se pun oalele la scurs. Scară fixă compusă dintr’un stîlp străbătut de niște bețe care servesc ca trepte. Turn de lemn de observat hoțiĭ la o vie (numit și catargă). Prăjină ramificată la un capăt cu care se culeg poamele pe care nu le poțĭ ajunge cu mîna (V. caĭer). Bețișor pe care înșirĭ niște poame orĭ niște florĭ. Stîlp ramificat în prejuru căruĭa se clădește claĭa ca să stea fînu maĭ înfoĭat, și așa să se păstreze maĭ bine. – Și perp-. V. sărciner.

CATÁRGĂ s. v. galeră.

catargă s. v. GALERĂ.

catárgă (-ge), s. f. – Galeră. – Mr. catregă. Gr. ϰάτεργον (Murnu 11); cf. sl. katruga, sb. katarka, rus. kátorga, tc. kedirga. – Der. catergar, s. m. (ocnaș de galeră; golan, vagabond), din ngr. ϰατεργάρις „ocnaș pe galeră” (mr. cătărgar), cf. Gáldi 162.

catárgă s.f. 1. (înv.) corabie cu condamnați la muncă silnică; galeră. 2. (reg.) sanie mică, cioaclă.