CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci).

capugiu sm [At: LET. 1207/19 / V: ~pengiu, ~pigiu / Pl: ~ii / E: tc kapugy] (Tcî) 1 Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. 2 (Îs) ~-bașa Căpetenia capugiilor.

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism înv.) Trimis al sultanului în țările românești, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapici).

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism învechit) Trimis al sultanului însărcinat cu aducerea la îndeplinire a hotărîrilor acestuia în Țările Romîne, privind în special schimbarea domnilor. Pentru a zbura capul unui domn era destul să vie în București sau în Iași un capugiu cu un gealat, să arate arzul sultanului și capul domnului era luat în traistă și dus la Țarigrad. GHICA, S. A. 30. – Compus: cupugi-baș (sau -bașa) = căpetenie a capugiilor. Turcul capugi-baș călare înainte, arhiereii purtînd racla, domnul, boierii și poporul în urmă. NEGRUZZI, S. I 284.

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism înv.) Trimis al sultanului în țările românești, însărcinat în special cu schimbarea domnilor. – Tc. kapici.

capugiu m. portarul saraiului din Constantinopole (în număr de opt sute), șambelanul Porții: sosia la București capugiul, ce venea să-i taie capul lui Catargiu GHICA. [Turc. KAPUDJY].

capugíŭ m. (turc. kapuğu). Vechĭ. Portar al seraĭuluĭ (erau vre 800). – Și capigiŭ.

capigiu sm vz capugiu

CAPIGÍU s. m. v. capugiu.

capugi-bașa m. odinioară, capul portarilor Saraiului, marele șambelan al Porții, care se trimetea cu firman să taie capul Domnilor căzuți în disgrație. [Turc. KAPIDJY BAȘY].

capugí-bașá m. (turc. kapuğu-baše, d. kapu, Poarta, și baš, cap, șef). Vechĭ. Șefu ușierilor seraĭuluĭ (care eraŭ vre 150), marele șambelan turcesc, care era trimes cu firman să taĭe capu domnilor mazilițĭ. – Și capigi-bașa. V. portar.

capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)

capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii

capugíu (capugíi), s. m. – Portar sau paznic al seraiului. – Capugi-pașa, șambelan al Porții, însărcinat cu introducerea ambasadorilor, hotărîrea ordinelor și executarea lor. – Var. capigiu. Tc. kapuci, kapici (Șeineanu, II, 29).

capigíu (capugíu), capigíi, (capugíi), s.m. (înv.) 1. portar al seraiului unui sultan. 2. trimis al Porții otomane în țările române la inaugurarea unei noi domnii sau la mazilirea unui domn.

capúgi-báșa s.m. (înv.) capul portarilor Seraiului, marele șambelan al Porții otomane.