CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața.

canavață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 249/12 / V: (înv) ~vaț sn, ~văț sn, ~veț sn, ~veță, ~viță, ~nevaț sn, ~neváță, cănăvăț sn, cânăvăț sn, chenefaș / Pl: ~țe, ~vețe / E: ngr ϰανναβάτσον, bg канавака] Pânză groasă (de cânepă).

CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața.

canavắț sn vz canavață

cănăvắț sn vz canavață

CĂNĂVẮȚ, cănăvețe, s. n. (Învechit) Un fel de pînză rară, de obicei de mătase, din care se făceau în trecut anterie. Binișuri de buhur, de cănăvăț și de sevai. ODOBESCU, S. I 134. – Variantă: canaváță (CREANGĂ, P. 148) s. f.

CĂNĂVẮȚ, cănăvețe, s. n. (Înv.) Un fel de pânză rară (de mătase), din care se făceau anterie. [Var.:canaváță s. f.] – Ngr. kannavatson.

canavăț (canavață) n. și f. materie vărgată de lână: un colan de canavăț roșu FIL. antereu de canavață CR. [Gr. mod. KANNÁVATSON (din it. canavaccio)].

canavắț n., pl. urĭ, și canavață f., pl. e (ngr. kannavátson. V. canava). Vechĭ Un fel de pînză groasă colorată din care se făceaŭ anterie, colane ș. a.

canaváță/canavắț s. f. / s. n. (pânză groasă) (înv.)

canaváță s. f. /canavăț s. n. (pânză groasă)