cádmiu sm [At: MACAROVICI, CH. 391 / V: ~um / E: fr cadmium] Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit sub formă de aliaje în medicină, în tehnică etc.

CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-lucitor, asemănător cu zincul; se întrebuințează, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc.

CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-lucitor, asemănător cu zincul; se întrebuințează, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. [Pr.: -mi-u] – Fr. cadmium.

CÁDMIU s.n. Metal moale, de culoare albă-argintie, care se aseamănă cu zincul. [Pron. -miu, var. cadmium s.n. / < fr. cadmium].

CÁDMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul. (< fr. cadmium)

CÁDMIU n. Metal moale de culoare alb-argintie, folosit, mai ales, pentru obținerea unor aliaje. [Sil. cad-miu] /<fr. cadmium

*cádmiŭ n., (d. cadmie). Chim. Un metal alb bivalent, moale, maleabil și foarte ductil. E analog cositoruluĭ, se topește la 315° și ferbe la 770° dînd niște vaporĭ veninoșĭ. Sulfura luĭ (CdS) e galbenă și se întrebuințează în pictură. Descoperit de Stromeyer și Hermann la 1818.

cádmium sm vz cadmiu

CÁDMIUM s.n. v. cadmiu.

cádmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd

cádmiu s. n. [-miu pron. -miu], art. cádmiul; simb. Cd

cadmiu

CADMIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321°C, p. f. 768°C); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817.

Cd, simbol chimic pentru cadmiu.