zbîrnîi vb. IV. intr. 1 (despre insecte) A produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; a bîzîi, a zumzăi. ◊ Fig. (sugerează ideea de iuțeală, de rapiditate într-o acțiune) Femeia zbîrnie la bucătărie. ♦ (despre obiecte care se deplasează, se învîrtesc) A produce un sunet prelung, caracteristic (asemănător cu vibrarea unei coarde, a unui fus, a unui motor etc.). Priviți acum la mașinile care zbîrnîie mereu (JEB.). ♦ Fig. (sugerează ideea de efect maxim în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces) Am trîntit un reportaj pe trei coloane, să zbîrnîie (BAR.). ♦ Spec. (fam.; despre sonerii, telefon etc.) A suna. Soneria zbîrnîie subțirel și repezit (CAZ.). 2 (despre vînt) A șuiera, a vîjîi. 3 Fig. (despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a bombăni, a cîrti. Fata, supărată, a început să trîntească prin casă, zbîrnîind. ♦ Ext. A blestema. 4 Fig. (despre cuvinte, cîntece, glas) A produce vibrații monotone (puternice, stridente, neplăcute). Întrebările, urările, felicitările zbîrnîiau în urechile tînărului (REBR.). ◊ Fig. Prin peretele de scînduri se auzea zbîrnîind restul familiei (GAL.). • prez.ind. zbîrnîi. și zbîrnăi vb. IV. /zbîrn + -îi.

bî́rnîĭ V. zbîrnîi.

zbî́rnîĭ, a -í v. intr. (vsl. *brĭnetĭ, de unde și rut. breniti, pol. brnieć, ceh. brnĕti, a bîzîi, a zbîrnîi. [Bern. 1, 95]. Cp. și cu bîrcîĭ). Fac zbîrn, vorbind de insectele marĭ, de coarde maĭ groase întinse ș. a. Telefoanele zbîrnîĭe, țîrîĭe (sună) mereŭ. Fig. A-țĭ zbîrnîi urechile, a fi bolnav de urechĭ, a ți se părea că tot auzĭ zbîrn (V. țiuĭ). V. tr. Fac să zbîrnîĭe: băĭețiĭ îșĭ zbîrnîĭaŭ zmeĭele. – Rar și bîrnîĭ. V. vibrez, bîzîĭ.