O definiție pentru buntului

Explicative DEX

buntuluĭésc și bontăluĭésc v. tr. (rus. buntovátĭ. V. bunt). Mold. Pop. Răscol, revolt. V. refl. Se buntuluĭa ca bivolu’n taboni. V. zavergisesc.

Intrare: buntului
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buntului
  • buntuluire
  • buntuluit
  • buntuluitu‑
  • buntuluind
  • buntuluindu‑
singular plural
  • buntuluiește
  • buntuluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buntuluiesc
(să)
  • buntuluiesc
  • buntuluiam
  • buntuluii
  • buntuluisem
a II-a (tu)
  • buntuluiești
(să)
  • buntuluiești
  • buntuluiai
  • buntuluiși
  • buntuluiseși
a III-a (el, ea)
  • buntuluiește
(să)
  • buntuluiască
  • buntuluia
  • buntului
  • buntuluise
plural I (noi)
  • buntuluim
(să)
  • buntuluim
  • buntuluiam
  • buntuluirăm
  • buntuluiserăm
  • buntuluisem
a II-a (voi)
  • buntuluiți
(să)
  • buntuluiți
  • buntuluiați
  • buntuluirăți
  • buntuluiserăți
  • buntuluiseți
a III-a (ei, ele)
  • buntuluiesc
(să)
  • buntuluiască
  • buntuluiau
  • buntului
  • buntuluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)