bunghi² vt [At: BUL. FIL. IV, 140 / Pzi: ~ghésc / E: nct] (Fam) 1 A se pricepe la ceva. 2 A observa. 3 A supraveghea. 4 A descoperi. 5 A înțelege. 6 (Înv; arg; d. elevi) A copia pe ascuns (la lucrările scrise).

bunghi¹ sm vz bumb

bunghi³ v vz bumbi

bunghí (-ghésc, -ít), vb. – 1. A cerceta, a observa, a desluși. – 2. A-și da seama, a înțelege. – 3. (Refl.) A se uita cu atenție, a face ochii mari. – Var. sbunghi. Cuvînt de argou, probabil din țig. bangi (f. de la bangos) „trecătoare, strungă” (Graur, BL, II, 185 și V, 222; Juilland 160). Din același cuvînt ar putea proveni rom. sbanghiu (var. sbanchiu, spanchiu), adj. (sașiu), cf. Graur, BL, II, 195. DAR și Vasiliu, GS, VII, 105, identifică acest cuvînt cu pronunțarea moldovenească a bunghi, der. de la bumb. – Der. bunghială, s. f. (atenție, păzea!).

bunghi, bunghesc I (v. t.) 1. a supraveghea, a fila. 2. a înțelege, a pricepe. II 1. a privi, a se uita. 2. a ști, a se pricepe (la ceva).

bungheală la nasolu’ expr. (deț.) atenție, suntem urmăriți!

bungheală la nasolu’ că ne bunghește de la pandaimos expr. (intl.) atenție, că ăsta ne cunoaște din închisoare!