BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.

brici sn [At: CORESI, PS. 137 / Pl: ~ice / E: vsl брич] 1 Instrument cu limbă de oțel, foarte ascuțită, cu care se rade barba. 2 (Rar; îc) Buză~ Persoană tăioasă la vorbă.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.

BRICI, brice, s. n. Instrument cu limbă de oțel, cu tăiș foarte ascuțit, care servește la bărbierit. Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54. ◊ (Metaforic) Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147. Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vintul brici. ALECSANDRI, S. 154.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).

BRICI ~e n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți

bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.

briciu n. cuțit de ras barba. [Slav. BRIČI].

brici s. n., pl. bríce

brici s. n., pl. bríce

brici, pl. brice

bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).

brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.