BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A boncălui. [Prez. ind. pers. 3 și: bóncăie] – Cf. sb. bukati.

boncăi [At: PRAV. MOLD. 10/2 / V: ~coi, bun~, ~ălăi, ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf srb bukati] 1-2 vir (D. cerbi și bovine) A boncălui. 3-4 vir (D. cerbi și bovine) A scoate sunete specifice când sunt furioase. 5-6 vir (D. copii) A urla. 7 vt (D. oameni) A frământa pâine bombănind.

BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Cf. scr. bukati.

BONCĂÍ, boncăiesc, vb. IV. Refl. A boncălui (1). Taurul a început a se boncăi și a împunge sălbatic în pămînt, răscolindu-i țărîna. SANDU-ALDEA, U. P. 27.

BONCĂÍ, pers. 3 boncăiește, vb. IV. Refl. și intranz. A boncălui. – Comp. sb. bukati.

BONCĂI vb. (Mold.) A scoate mugete sau răgete puternice, mai ales cînd se luptă (despre vite mari). Cînd va veni un dobitoc boncăindu-să spre altul, …, nice o leage să nu aibă cela cu boul. PRAV., s. v. bui. Cînd vor paște nește vite streine împreună la un loc și va înceape una dentr-înse a se boncăi pentru să întărîte pre vreuna să să lupte. PRAV., s. v. bui. Etimologie: cf. scr. bukati. Cf. bui. verb

bóncăĭ și -ĭésc (mă) v. refl. (imit. înrudit cu vsl. bókati, bukati, ceh. bunkati, a mugi, rut. bomkati, a bîzîi, ung. bongani, böngeni, bungani, a zbîrnîi. V. boncălăĭesc, bondar, honcaĭ, buhă ș.a.). Sud. Scîncesc, plîng mult (ca copiiĭ). – Și intr.: copiiĭ boncăĭe.

boncă(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncăluind CR.; 2. a scânci (de copii). [Ceh. BUNKATI, a mormăi].

boncăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéște/bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 să boncăiáscă/să bóncăie

boncăí vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéște / bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăiáscă / bóncăie

BONCĂÍ vb. a boncălui, (reg.) a râncăi, a râncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

BONCĂI vb. a boncălui, (reg.) a rîncăi, a rîncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

boncăí (boncăiésc, boncăít), vb. – A mugi, a scoate răgete. – Var. boncăni, boncălui, buncăi. Sl. bąkati, *bąkaliti, forme a căror existență se verifică prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti „a mugi”, sb. bukalište „loc unde mugesc boii”, sb. bukanje „muget”. – Der. boncă(lu)itură, s. f. (răget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocăni „a lovi”, s-au format cuvintele bontăni, vb. (Mold. și Bucov., a lovi, a izbi); bontănitură, s. f. (lovitură, izbitură).