8 definiții pentru biu (subst.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

biu2 sm [At: DA ms / Pl: bii / E: nct] (Reg) Pui de curcă.

biu1 [At: COD. VOR. 16 / V: (înv) biv2 / E: mg bi, biv] (Mgmî; Trs) 1 a Abundent. 2 a Mănos. 3 sms Abundență. 4 sms (Îe) De sau în ~ Din belșug. 5 sms (Ban; îe) Din ~ Cu prisosință. 6 sms (Îe) A fi în de ~ A trăi.

BIU adj. și s. n. sg. 1. Adj. (Trans. SV) Bogat, îmbelșugat. Rod biu vor rodi. VISKI, apud TEW. ◊ Loc. adj. De biu = deplin. Întremaré cé de biu a credinței noastre. CAT. CALV., apud TEW. 2. S. n. sg. (Mold., Trans. SV) Abundență, prisos, belșug. A: Bișugul și bivul carile peste toată iarna avusease. CANTEMIR, IST. ◊ Loc. adv. De biu = îndestul; cu prisosință, din belșug. A: Împăratul i-au dat să-și ia obrocuri și venituri de tot feliul …, să-și aibă de ajuns și de biu de toate. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Și oricît de flămînd stomahul ț-ar fi, de biv și de sațiu a-l sătura și a-l împlea destul să fie. CI, 171; cf. DOSOFTEI, PARIMIAR; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN. C: Ce mai bună-i zuoa morții, precum mai de biu am înțeles mai deasupra. SA, 581; cf. SICRIUL DE AUR, apud TEW; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: biv (CI, 171; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN). Etimologie: magh. , bőv. Vezi și bios, biosime. Cf. bios, buiac (1); biosime. adjectiv substantiv neutru

biŭ și biv n. (ung. bö, böv, larg, frecŭent, îmbelșugat, de unde și böseg, belșug. V. bios, belșug). Vechĭ. În de biŭ saŭ de biŭ, din belșug. – În Ban. din biŭ. – În Ps. S. a fi ên de biŭ, a locui.[1]

  1. etimoanele incorect ortografiate bö, böv, böseg sunt de fapt bő, bő, bőség Ladislau Strifler

BIV s. n. sg. v. biu. substantiv neutru

de biŭ V. biŭ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bíu s. m. – Abundență, belșug. – Var. biv. Mag. bő(v). Înv. (sec. XVII), azi înlocuit de belșug (< bivșug). – Der. bios, adj. (abundent, copios); biușag, s. n. (abundență), din mag. bővseg (Lőwe 41; Gáldi, Dict., 85); ambele înv. Cf. belșug.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

biu s.n. (reg.) abundență, prisos.

Intrare: biu (subst.)
biu (subst.) substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biu
  • biul
  • biu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • biu
  • biului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)