bazílică sf [At: BĂLCESCU, M. V. 6 / A și: ~lică / Pl: ~ici / E: fr basilique, lat basilica] 1 (La romani) Edificiu public cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau cinci părți. 2 Biserică romano-catolică medievală, în formă de dreptunghi, împărțită în interior în trei părți, prin șiruri de coloane. 3-4 (Pex) Nume dat unei biserici sau unei catedrale impunătoare.

bazilică s.f. 1 (la romani) Edificiu public de mari proporții, de formă dreptunghiulară, împărțit în lungime, prin șiruri de coloane, în trei sau cinci părți (nave), care servea ca loc de judecată, bursă comercială, loc de adunări. 2 Biserică creștină din perioada veche (începînd cu sec. 4), împărțită în interior în trei sau cinci părți prin șiruri de coloane. ◆ Ext. Biserică sau catedrală catolică de mari proporții. Bazilica San Pietro din Roma. • pl. -ci. /<lat. basĭlĭca, -ae, fr. basilique.

BAZÍLICĂ, bazilici, s. f. 1. (În evul mediu) Biserică de formă dreptunghiulară, al cărei interior era împărțit, prin șiruri de coloane sau prin arcade, în trei părți; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale mari, impunătoare. Bazilica Sf. Petru din Roma. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau în cinci părți. Atunci se-nălțară în Roma forul lui Troian, cu toate edificiile decorative dimprejuru-i: portice, bibliotecă, templu; atunci bazilica Ulpiană, cu cinci rînduri de stîlpi de granit. ODOBESCU, S. III 72.

BAZÍLICĂ, bazilici, s. f. 1. Biserică medievală, în formă de dreptunghi, împărțită în interior în trei părți prin șiruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunătoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau în cinci părți. – Fr. basilique (lat. lit. basilica).

BAZÍLICĂ s.f. 1. Edificiu public la romani, de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit în trei sau cinci părți prin șiruri de coloane. 2. Biserică din primele secole ale creștinismului, construită după planul bazilicilor romane; (astăzi) biserică (catolică) de mari proporții; catedrală. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. basilica, fr. basilique].

BAZÍLICĂ s. f. 1. edificiu public roman de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit prin șiruri de coloane, care servea ca loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunări. ◊ biserică din primele secole ale creștinismului, după planul bazilicilor romane. 2. biserică catolică de mari proporții. (< lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)

BAZÍLICĂ ~ci f. 1) (la romani) Edificiu public servind drept loc de judecată sau de adunări, având interiorul împărțit în trei sau cinci părți egale prin șiruri de coloane. 2) Biserică sau catedrală (catolică) impunătoare, cu coloane în interior. [G.-D. bazilicei] /<fr. basilique

bazilică f. 1. (la Romani) edificiu unde se făcea judecăți și unde neguțătorii tratau despre afacerile lor; 2. azi, biserică foarte mare, catedrală: bazilica Sf. Petru din Roma.

*bazílică V. basilică.

*basílică f., pl. ĭ și e (vgr. basiliké [stoa], „sală regală”. V. biserică). Locuința regală la Greci. La Romanĭ, edificiŭ în care se judeca și se adunaŭ negustoriĭ ca să trateze afacerile. Astăzĭ, biserică mare, catedrală: basilica Sfîntului Petru din Roma. - Și baz- (după fr.).

bazílică s. f., g.-d. art. bazílicii; pl. bazílici

bazílică s. f., g.-d. art. bazílicii; pl. bazílici

AD LIMINA APOSTOLORUM (lat.) în pragul (bazilicii) apostolilor – La Roma; la Sfântul Scaun.