balgíu sm, a [At: NECULCE, ap. LET. II, 461/5 / Pl: ~ii / E: tc balğy] 1-2 (Înv) (Turc) care umbla și cumpăra miere din Țările Române pentru aprovizionarea Porții Otomane.

balgíu adj., s.m. (în Ev. Med.) (Turc) care cumpăra miere din Țările Române pentru aprovizionarea Porții Otomane. • pl. -gii. /<tc. balǧy.

BALGIU s.m. (Mold., ȚR) Funcționar turc care cumpăra miere pentru aprovizionarea Porții Otomane. A: Au chemat pre boierii cei mari … și pre călugări, și pre neguțitori și pre balgii. NECULCE. B: [Boierii] se îndatoriră pre la turci și pre la balgii. ANON. CANTAC. Etimologie: tc. balcı. substantiv masculin

balgíŭ m. (turc. balğy). L.V. Cumpărător de mĭere (Turc.).

balgíu (-ii), s. m. – În vechime, negustor sau funcționar turc care cumpăra mierea și ceara pentru sultan. Tc. balci (Șeineanu, III, 11; Lokotsch 201). În prezent ieșit din uz. – Der. balgi-bașa, s. m. (șef de balgii), din tc. balci bași; balgi-bașlic, s. n. (contribuție în miere și ceară), din tc. balci bașlik. Cuvinte introduse în sec. XVII, astăzi nefolosite.

balgíu, balgíi, s.m. (înv.) turc strângător de miere pentru Poarta Otomană.