arsenic¹ [At: DA ms / V: (înv) ~ică sf / A: (înv) ~nic / E: fr arsenic, lat arsenicum] 1 sn Arsen (1). 2 sn Arsen (2). 3 a (Îs) Acid ~ Acid al arsenului (1) pentavalent (H₃ As O₄ 1/2 H₂O), în formă de cristale albe higroscopice, solubile în apă, care e folosit în sinteze de laborator.

ARSÉNIC¹ adj. m. (Numai în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului² cu oxigenul.

ARSÉNIC s. n. Metaloid cristalizat, sfărâmicios, de culoare cenușie, cu miros de usturoi, ai cărui compuși sunt otrăvitori. ◊ (Adjectival, în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. – Fr. arsenic (lat. lit. arsenicum).

ARSÉNIC adj.m. Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. [Cf. fr. arsénique].

ARSÉNIC² adj. acid ~ = acid din combinarea arsenului cu acid azotic. (< fr. arsénique)

ARSÉNIC adj.: Acid ~ acid rezultat din combinarea arsenului cu oxigenul. /<fr. arsenic, lat. arsenicum

arsenic n. 1. metaloid, de un cenușiu lucitor, care răspândește la căldură un miros tare de usturoiu; pulberea arsenicului devine otrăvitoare și servă la facerea hârtiei care omoară muște; 2. acid arsenic.

*arsénic, -ă adj. Chim. Acid arsenic, acid arsenios maĭ oxigenat (AsO₃).

!arsenic¹ adj. m. (acid ~), pl. arsenici; f. arsenică (anhidridă ~)

!arsénic¹ adj. m., pl. arsénici

arsénic adj. m., pl. arsénici