arpegiu sn [At: BACOVIA, O. 182 / P: ~gin / V: (înv) ~gio, ~ej / Pl: ~gii / E: it arpeggio] 1 Executare succesivă a notelor unui acord. 2 Semnul care se pune înaintea unui acord spre a arăta că trebuie executat ca arpegiu (1). 3 Înălțime a treptelor principale dintr-o gamă.

ARPÉGIU, arpegii, s. m. Mod de a produce sunetele unui acord în succesiune rapidă (ca la harpă), începînd cu tonul cel mai de jos sau (mai rar) de la acut la grav; acord executat în acest fel. Arpegiu în do major. ◊ (Poetic). Cu note delirante Ursuzul crivăț cearcă prin horn a lui arpegii. ANGHEL-IOSIF, C. M. 1 12.

ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă; acord executat prin această înlănțuire. – It. arpeggio.

ARPÉGIU s.n. Acord melodic constând din înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă. [Pron. -giu. / < it. arpeggio].

ARPÉGIU s. n. intonare succesivă a sunetelor unui acord melodic, ascendent sau descendent. (< it. arpeggio)

ARPÉGIU ~i n. muz. Executare succesivă a notelor unui acord. [Sil. -giu] /<it. arpeggio

*arpégiŭ n. (it. arpeggio, d. arpa, arpă). Muz. Acord ale căruĭ sunete se succed foarte răpede unu după altu.

arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)

arpégiu s. n. [-giu pron. -giu], art. arpégiul; pl.arpégii, art.arpégiile (sil. -gi-i-)

arpegiu

arpegiu, -gii.

arpégiu (arpégii), s. n. – Executare succesivă a notelor unui acord. It. arpeggio.

arpegiu (< it. arpeggio), intonarea succesivă a sunetelor unui acord* în sens ascendent sau descendent.