ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

arnăuțesc, ~ească [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 315/12 / P: ~nă-u- / Pl: ~ești / E: arnăut + -esc] 1 a (Înv) Specific albanezilor. 2 a (Înv) Referitor la albanezi. 3 a (Înv) Care provine de la albanezi. 4 a (Înv) Care aparține albanezilor. 6 a (Înv) Specific amăuților (1-2). 7-8 a Referitor la arnăuți (1-2). 9-10 a Care aparține arnăuților (1-2). 11-13 av (Rar) Ca amăuții (1-3). 14 sf (Mun) Dans mai lent decât alunelul, preluat de la arnăuți (1). 15 sf (Pex) Melodie după care se execută arnăuțeasca (14).

ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

arnăuțească f. horă introdusă în epoca fanariotă de Arnăuții domnești și rămasă până azi în popor.

arnăuțésc, -eáscă adj. De Arnăuțĭ. S. f. O horă populară introdusă de Arnăuțĭ.

!arnăuțeásca (dans) (-nă-u-) s. f. art., neart. arnăuțeáscă, g.-d. art. arnăuțéștii

arnăuțeásca (dans) s. f. art. (sil. -nă-u-)

arnăuțeásca s.f. (înv.) horă introdusă în epoca fanariotă de arnăuți