arneu sn [At: ANON. CAR. / V: ~nieu, arin~, er~, ernieu, hernieu, herneu, hierneu / P: ~neu / Pl: ~eie / E: mg ernyő] (Reg) 1 Coviltir. 2 Coliba strungii care adăpostește pe cei care mulg. corectată

ARNÉU, arneie, s. n. (Regional) Acoperiș împotriva ploii și soarelui la care și căruțe țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă de cînepă. V. coviltir, covercă. Cînd îmi întorsei capul, zării la o cotitură de drum, ieșind dintr-o limbă de pădure, o trăsură încărcată cu lăzi și cu arneu acoperit cu rogojini. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 150.

ARNÉU, arneie s. n. (Reg.) Acoperiș la căruțele țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pânză groasă; coviltir. – Magh. ernyö.

ARNEU s. n. (Ban.) Coviltir. Arnyĕu. Tectum curruum. AC, 328. Etimologie: magh. ernyő.

erneu sn vz arneu

ARNÉU s. v. coviltir.

arneu s. v. COVILTIR.

arnéu (arnéuri), s. n. – Prelată. Mag. ernyő (DAR).

arnéu, arneuri, (arnău, herneu, hereneu, ierneu), s.n. – (reg.; înv.) Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză) la căruțe; corfă, prelată (ALRRM, 1971: 346; Sighet, Petrova). – Din magh. ernyõ „umbrelă, coviltir” (DER, DLRM, MDA).

arnéu, -uri, -eauă, (herneu, ierneu), s.n. – Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză). Atestat în Sighet și Petrova (ALR 1971: 346). – Din magh. ernyö „umbrelă” (DA, DER).