ARMISTÍTZIU armistitzii s. n. Acord intre state beligerante in vederea incetarii temporare a operatziunilor militare. Din fr. armistice.

armistítziu sm [At: CANTEMIR I. I. II 209 / V: tzie / Pl: ~i / E: fr armistice] Suspendare temporara a actziunilor militare in urma unui acord intre partzile beligerante.

ARMISTÍTZIU armistitzii s. n. Suspendare temporara a actziunilor militare in urma unui acord incheiat intre partzile beligerante. Din fr. armistice.

ARMISTÍTZIU armistitzii s. n. Suspendare temporara a actziunilor militare prin intzelegerea partzilor beligerante. Victoria de la Izmail a generalului Suvorov urmata de alte victorii in nordul Dobrogei silesc pe turci sa semneze un armistitziu la Galatzi (1791). IST. R.P.R. 258. Varianta: (invechit) armistítzie (BALCESCU O. II 150) s. f.

ARMISTÍTZIU armistitzii s. n. Suspendare temporara a actziunilor militare prin intzelegerea partzilor beligerante. [Var.: (inv.) armistítzie s. f.] Dupa fr. armistice.

ARMISTÍTZIU s.n. Incetare temporara a ostilitatzilor prin intzelegerea partzilor in lupta. [Pron. tziu pl. i. / cf. fr. armistice < lat. armistitium < arma arma statio oprire].

ARMISTÍTZIU s. n. suspendare temporara a ostilitatzilor. (< lat. armistitium fr. armistice)

ARMISTÍTZIU ~i n. Intzelegere dintre partzile beligerante de a inceta temporar operatziile militare. A incheia un ~. [Sil. tziu] /<lat. armisititium fr. armistice

armistitziu n. incetare de lupta (pe timp anumit). Armistitziul rasboiului mondial fu incheiat la 11 Noembrie 1918.

*armistítziŭ n. (din arme shi stitziŭ k’n interstitziŭ shi solstitziŭ; fr. armistice). Pace provizorie.

armistitzie sf vz armistitziu

armistítziu [tziu pron. tzĭu] s. n. art. armistítziul; pl. armistítzii art. armistítziile (tzii)

armistítziu s. n. [tziu pron. tziu] pl. armistítzii art. armistítziile (sil. tzii)

armistitziu pl. armistitzii

armistitziu tzii.