aport¹ i, sn [At: DONICI, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: fr apporte] 1-2 (Frm) Strigăt cu care se îndeamnă câinii să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat.

APÓRT¹ interj. Strigăt cu care se îndeamnă un cîine să aducă vînatul împușcat sau un obiect anume aruncat în acest scop. Tu dresai... pe prepelicarul tău ca să asculte la semnalele consacrate:«Pst!», «Pil!» și «Aport!». ODOBESCU, S. III 3. ◊ (Substantivat, numai în expr.) A face aport = (despre cîini) a aduce în dinți vînatul împușcat sau un obiect aruncat anume. Cîinele a învățat să facă aport.

APÓRT¹ interj. (Franțuzism) Strigăt cu care se îndeamnă un câine să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Fr. apporte.

APÓRT interj. Strigăt folosit mai ales la vânătoare pentru a îndemna un câine să aducă vânatul doborât. [< fr. apporte < apporter – a aduce].

APÓRT¹ interj. (pentru a îndemna un câine să aducă vânatul doborât) adu! caută! (< fr. apporte)

APÓRT¹ interj. (se folosește pentru a îndemna câinii să aducă vânatul sau un lucru aruncat). /<fr. apporte

aport! int. adu! (strigăt adresat câinelui la vânătoare): aport! strigă el prepelicarului OD. (= fr. apporte). ║ n. partea adusă în activul unei societăți.

*2) apórt interj. (fr. aporte! adă!). Strigăt pin care se poruncește unuĭ cîne să aducă ceva. Acest cîne face aport, aduce ce-ĭ porunceștĭ.

apórt¹ interj.

apórt interj.