O definiție pentru karait
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
KARAIT, -Ă (anait, -ă) (< cuv. ebr.) s. m. și f. (La pl.) Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.
Intrare: karait
substantiv masculin (M3) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv masculin (M3) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
karait, karaițisubstantiv masculin karaită, karaitesubstantiv feminin
- 1. Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat. DE
etimologie:
- DE