AMĂGULITOR adj. (Mold.) Măgulitor, lingușitor. A: Vădzuiu eu cerșători și calici fără de obraz, carii, cu nește cuvente amăgulitoare, tocma și inima împăraților o pleacă spre milă. L SEC. XVII, 78^v. // B: Văzuiu eu cerșetori și calici fără de obraz, care, cu niște cuvinte amăgulitoare [marg. mîngîioase], tocma și inima împăraților o pleacă spre milă. L ante 1693, 125^v. Etimologie: amăguli + suf. -tor. Vezi și amăguli. Cf. pohlibuitor, șutilitor.