AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).

amândói, ~dóuă ncv [At: (a. 1574) ap. HEM 1088 / E: ml ◊ amendui, -duae cf ambii, îmbii] 1 Doi împreună, în același timp Si: ambii Cf tustrei, tuspatru. 2 Unul cu altui sau unul altuia.

AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).

AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. Amândoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amândoi priveau în zare. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).

AMÂNDÓI ~uă num. Și unul și altul; ambii. /<lat. amindoi

amândoi num. și unul și altul. [Lat. AMBO DUO].

AMÎNDÓI, -DÓUĂ num. col. (Substantivul determinat e articulat) Și unul și altul, cei doi împreună, cei doi laolaltă, ambii. Se uită în sus la cerul de cenușă. Ridică amîndoi pumnii, amenințind pe cineva ascuns în vîrtejurile fumurii ale norilor. DUMITRIU, B. F. 15. Nu semănau amîndouă surorile. VLAHUȚĂ, O. A. 1108. Piaptănă și îmbracă la fel pe amîndouă fetele. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Accentuat în frază, cu valoare stilistică) Plîngu-mi ochii amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Determinînd un pron. pers., care îl precede) Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. CREANGĂ, P.. 269. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi. NEGRUZZI, S. 1 64. ◊ (Cu valoare de pronume) Amîndoi priveau spre luminile nenumărate care tremurau, ca niște steluțe, în vale, amîndoi ascultau muzica adîncă a clopotului, și carul cobora coasta spre sat. SADOVEANU, O. III 87. Au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci ciuturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. J 185. Hai, mîndro să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim... Tu n-ai frați, eu n-am surori, Amîndoi ca două flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Forme gramaticale: gen. – dat. (cînd precedă substantivul) amîndurór (regional) amîndúra, amîndóror, (cînd urmează dună el sau îi ține locul) amînduróra și (regional) amîndoróra (RUSSO, O. 44).

amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.] și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă mînile, mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.). V. îmbĭ.

!amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus) amânduror, (singur/postpus) amândurora (Amândoi (elevii)/Elevii amândoi au promovat.)

amândói num. m. (~ copiii), f. amândóuă, g.-d. antepus amândúror, singur/postpus amândúrora

amândói num. m., f. amândóuă, g.-d. (cu valoare de adj. antepus) amândúror, (cu valoare de s. sau de adj. postpus) amândúrora

amândoi, -duror gen. dat. pl.

amîndoi

amînduror

AMÂNDÓI num. ambii. (Au venit ~.)

AMÎNDOI num. ambii. (Au venit ~.)

amîndói (-óuă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).

ARCADES AMBO (lat.) amândoi arcadienii – Vergiliu, „Bucolica”, VII, 4. Poetul invocă originea arcadiană a păstorilor Thyrsis și Corydon pentru a dovedi egala lor măiestrie muzicală. Astăzi indică trăsături, afinități comune a două persoane.

Arcades ambo (lat. „Arcadieni amîndoi). Vergiliu, Egloge (VII, 4). Întocmai cum unele monumente vechi se deteriorează de-a lungul anilor, se întimplă ca și unele cuvinte serioase să-și altereze cu vremea înțelesul și să fie folosite doar în ironie. Bunăoară expresiile: ”A descoperit America„, ”A inventat praful de pușcă„ etc. La fel s-a petrecut și cu ”Arcades ambo„. Vergiliu a întrebuințat expresia în sensul cel mai bun, vorbind de doi ciobani: Thyrsis și Corydon, care, fiind din Arcadia (”țara idilelor și a fericirii pastorale„), știau amîndoi deopotrivă de bine să cînte din fluier. Astăzi însă, expresia e folosită spre a lua în deridere doi oameni care vădesc aceleași defecte. E o expresie oarecum echivalentă cu vorba românească: ”cum e Tanda, așa-i și Manda". LIT.