amfimácru sn [At: DEX² / Pl: ~re / E: fr amphimacre] Unitate ritmica in retorica antica formata din trei silabe prima shi ultima lungi cea din mijloc scurta.

AMFIMÁCRU s.m. Picior de vers format din trei silabe dintre care prima shi ultima sunt lungi iar cea din mijloc scurta. [Cf. fr. amphimacre lat. amphimacrus gr. amphimakros].

AMFIMÁCRU s. m. picior de vers dintro silaba scurta incadrata de doua lungi (neaccentuate). (< fr. amphimacre)

amfimácru (macru) s. m. art. amfimácrul; pl. amfimácri art. amfimácrii

amfimácru s. m. (sil. cru) art. amfimácrul; pl. amfimácri art. amfimácrii

amfimacru (< gr. ἀμφίμαϰρος de la ἀμφί „de ambele partzi” shi μαϰρός „mare” „lung”) picior (1) metric alcatuit dintro silaba scurta intre doua lungi. E inversul amfibrahului*. Ex. U . Sin. cretic.