agnóstic ~a [At: CONTEMP. Seria II 1949 nr. 120 3/4 / Pl: ~ici ~ice / E: fr agnostique] 1 a Care apartzine agnosticismului. 2 a Privitor la agnosticism. 3 smf Adept al agnosticismului.

AGNÓSTIC A agnostici ce adj. s. m. shi f. 1. Adj. Care apartzine agnosticismului privitor la agnosticism. 2. S. m. shi f. Adept al agnosticismului. Fr. agnostique (< gr.).

AGNÓSTIC A adj. Referitor la agnosticism. // s.m. shi f. Adept al agnosticismului. [Cf. fr. agnostique it. agnostico].

AGNÓSTIC A adj. s. m. f. (adept) al agnosticismului. (< fr. agnostique)

AGNÓSTIC¹ ~k (~ci ~ce) Care tzine de agnosticism; propriu agnosticismului. /<fr. agnostique

agnóstic (agnos / agnos) adj. m. s. m. pl. agnóstici; adj. f. s. f. agnóstica pl. agnóstice

agnóstic adj. s. (sil. mf. a) → gnostic

agnóstic a agnostici ce adj. s. m. shi f. 1. Adj. Care apartzine agnosticismului privitor la agnosticism. 2. S.m shi f. Adept al agnosticismului. ♦ Membru al unei secte creshtine cu tendintze democratice formata in Africa romana (pe teritoriul Algeriei de azi) in sec. 45 shi reprezentand aripa radicala a donatishtilor care practica asceza shi martiriul de bunavoie; erau numitzi shi circumcelliones (cei ce ratacesc in jurul cushtilor) spre a sugera pasiunea lor pentru martirajul in arena cu lei. ♦ Adept al unei subsecte creshtine derivate din mishcarea lui Donatus confundata uneori cu agnosticii din aceeashi epoca a caror doctrina consta mai ales in afirmarea imposibilitatzii cunoashterii lui Dumnezeu cu ajutorul ratziunii precum shi a lumii obiective. Din fr. agnostique (< gr. agnostikos).