AGÉST, agesturi, s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. [Var.: agestru (pl. agestre) s. n.] – Lat. aggestum „întăritură, fortificație”.

agést [At: HEM 500 / V: -ru, ajéstru,^[1] agiéstru / Pl: ~e și ~uri / E: lat aggestum] (Reg) 1 sn Îngrămădire de bușteni, crengi, pietre etc. aduse de ape când ies din albie. 2 sn Loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. 3 sn Buștean adus de ape. 4 sn Loc fără vânt. 5 a (D. un loc) Deschis vederii. 6 sn Venetic.^[2]

AGÉST s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum, „intăritură, fortificație”.

AGÉST S. n. (Regional; și în forma agestru) Aluviune sau îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apele repezi și formînd un fel de stăvilar la cotitura unui rîu. După ce a prins vreun peștișor și s-a pus pe... vreo petricică de pe culmea unui agestru, voiește și el a-și mînca prada sa. MARIAN, O. I 55. ◊ Loc la cotitura unui rîu unde se adună lemnele sau crengile cărate de ape. – Variantă: agéstru s. n.

AGÉST s. n. (Reg.) Aluviune sau îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape, formând un fel de stăvilar la cotitura unui râu; loc la cotitura unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum „intăritură, fortificație”.

AGÉST n. Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri, aduse de puhoaiele de apă. [Var. agestru] /<lat. aggestum

agést și -éstru n., pl. e și urĭ, lat. aggestus, grămădire, aggestum, întărire, d. ad, la, și gérere, gestum, a purta, a duce). Nord. Aluviune de buștenĭ, vreascurĭ, nomol și petre.

AGÉSTRU² s. n. v. agest.

agéstru¹ sn vz agest

agiéstru vtr vz agest

AGÉSTRU S. f. v. agest.

!agest (îngrămădire de bușteni) (reg.) s. n., pl. agesturi

agést/agéstru² (îngrămădire de bușteni) (reg.) s. n., art. agéstul/agéstrul; pl. agésturi/agéstre

agést/agéstru s. n., pl. agésturi/agéstre

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agést (-te), s. n. – Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (< lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o formă analogică, așa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a cărui conjug. ni se pare neclară (poate nu se folosește la modurile personale); agesti, vb. (a îngrămădi, a aduce aluviuni).

agést, agesturi, (agăst, ageăst), s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ağăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALRRM, 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” < ad „la” + gerere, gestum „a purta, a duce” (Hasdeu, CDDE, Scriban, DEX).

agést, -uri, (agăst, ageăst), s.n. – 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ageăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALR 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” (Hasdeu, DA, DEX).