acolisitúră sf [At: (a. 1648) HEM 200 / Pl: ~ri / E: acolisi + -tură] (Înv) 1 Acolisire (1). 2 Acolisire (2).

ACOLISITURĂ s.f. (Trans. SV) Insistență. Săvai nu s-ară scula să-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iară pentru acolisitura lui scula-se-va și-i va da. N TEST. (1648). Etimologie: acolisi + suf. -tură. Vezi și acolisi.