ACCESIÚNE accesiuni s. f. Mod de dobandire a proprietatzii rezultand din alipirea naturala sau prin interventzia omului a unui bun la un alt bun mai important apartzinand altei persoane. [Pr: siu] Din fr. accession. corectata

accesiune sf [At: HAMANGIU C. C. 155 / P: ~siu~ / V: ~sie / Pl: ~ni / E: fr accession lat accessio] (Jur) Mod de dobandire a unei proprietatzi rezultand din alipirea (naturala sau prin interventzia omului) a unui bun la un alt bun.

ACCESIÚNE accessiuni s. f. Mod de dobandire a proprietatzii rezultand din alipirea naturala sau prin interventzia omului a unui bun la alt bun mai important. [Pr.: siu] Din fr. accession.

ACCESIÚNE s.f. (Jur.) Mod de dobandire a unei proprietatzi rezultand din alipirea naturala sau prin actziunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. siu. / < fr. accession lat. accessio].

ACCESIÚNE s. f. (jur.) mod de dobandire a unei proprietatzi prin alipirea unui bun la altul mai important. (< fr. accession lat. accessio)

*accesiúne f. (lat. accessio ónis. V. acced cesiune. Adeziune: a da accesiunea ta unuĭ (saŭ la un) tractat. Suire pe tron: accesiunea la putere. Dreptu de accesiune dreptu proprietaruluĭ la venitu proprietatziĭ.

accésie sf vz accesiune

accesiúne (siu) s. f. g.d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiúne s. f. (sil. siu) g.d. art. accesiúnii; pl. accesiúni