3 definiții pentru accentuațiune
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
accentuațiune sf [At: DA / P: ~tu-a-ți-u~ / Pl: ~ni / E: accentua + -țiune] 1-2 (Înv) Accentuare (1-2).
accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Intrare: accentuațiune
accentuațiune substantiv feminin
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
accentuațiune, accentuațiunisubstantiv feminin
- 1. Accentuare. MDA2sinonime: accentuare
etimologie:
- accentua + -țiune. MDA2
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.