ACCENTUÁT A accentuatzi te adj. adv. 1. Adj. (Despre vocale silabe cuvinte) Care poarta accentul care este scos in relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indica modul de executare a unei bucatzi muzicale) Puternic forzato. [Pr.: tuat] V. accentua.

accentuat² ~a [At: MAIORESCU CR. III 219 / P: ~tuat / Pl: ~atzi ~e / E: accentua] 1 a (D. vocale silabe cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indica modul de executare a unei bucatzi muzicale) Puternic Si: forzato.

ACCENTUÁT A accentuatzi te adj. 1. (Despre vocale silabe cuvinte) Care poarta accentul care este scos in relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indica modul de executare a unei bucatzi muzicale) Puternic forzato. [Pr.: tuat] V. accentua.

ACCENTUÁT A accentuatzi te adj. 1. (Despre vocale silabe cuvinte) Care poarta accentul care este scos in relief. Vocala accentuata. Cuvint accentuat. 2. Fig. Intarit sporit. In conditziile create de regimul de democratzie populara lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectura capata un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL S. II 1953 nr. 349 5/4. Pronuntzat: tuat.

ACCENTUÁT A accentuatzi te adj. 1. (Despre vocale silabe cuvinte) Care poarta accentul care este scos in relief. 2. Fig. Sporit intarit. [Pr.: tuat] V. accentua.

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocala ~; silaba ~.) 2. evidentziat intarit marcat reliefat subliniat (livr.) potentzat. (Semnificatzii ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocala ~ silaba ~.) 2. evidentziat intarit marcat reliefat subliniat (livr.) potentzat. (Semnificatzii ~.) 3. proeminent pronuntzat puternic. (Maxilare ~; barbie ~.) 4. evident marcat pronuntzat reliefat vizibil. (Vorbea cu un ~ accent strain.)

Accentuat ≠ neaccentuat

ACCENTUÁT A adj. (< accentuá < fr. accentuer): in sintagmele cuvant accentuat forma accentuata silaba accentuata shi vocala accentuata (v.).

ACCENTUAT A 1. in fonetica silaba dintrun cuvant sau cuvant dintrun grup sintactic care primeshte accentul* de intensitate (vezi ACCENT). 2. In gramatica anumitor limbi serie de forme pronominale (de pronume personal* shi reflexiv*) care intra in corelatzie cu formele neaccentuate* (sau clitice*); sunt utilizate fie cu rolul de insistentza asupra persoanei (vezi fr. Toi tu ne changeras jamais) fie pe baza regulilor sintactice prezentza lor fiind impusa obligatoriu de anumite vecinatatzi* (vezi de ex. utilizarea in rom. shi fr. in context prepozitzional: rom. Vii cu mine?; fr. Pouvezvous venir avec moi?). in romana unde flexiunea pronominala (a pronumelui personal in special) se caracterizeaza prin bogatzie de inventar shi se complica prin adaugarea unor distinctzii speciale (vezi ACCENTUAT VS. NEACCENTUAT iar in cadrul formelor neaccentuate distinctzia: forme cu i protetic shi fara i protetic) formele accentuate apar atat in cadrul dativului cat shi al acuzativului atat la pronumele personal cat shi la reflexiv (vezi dativul personal: mie; tzie; lui ei; noua; voua; lor shi dativul reflexiv sie(shi); vezi acuzativul personal: mine; tine; el ea; noi; voi; ei ele shi acuzativul reflexiv sine). La nominativ romana nu cunoashte forme accentuate k urmare a particularitatzii sintactice de a avea subiect inclus* lexicalizarea subiectului de pers. I shi a IIa echivaland cu emfaza. Utilizarea in romana a formelor accentuate este dirijata de reguli sintactice: ocurentza lor este fie determinata contextual ele fiind obligatorii in context prepozitzional shi adjectival (ex. gratzie mie; datoare mie; despre mine) fie asociata fenomenului sintactic de dublare* a complementului direct sau indirect situatzie in care formele accentuate nu pot aparea singure cerand in mod necesar dublarea prin clitic (ex. se crutza pe sine; pe mine ma trimite; mie imi da). Vezi ATON; CLITIC; DUBLARE; PRONUME. G.P.D.