ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

abstrage vt [At: DA / Pzi: abstrag / E: fr abstraire după trage] (C.i. părți, însușiri izolate etc.) 1 A desprinde de întreg. 2 A judeca izolat.

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcînd abstracție de rest. Mai mulți factori fiind legați împreună și influențîndu-se unul de altul, noi, pentru a analiza, abstragem un singur factor, ca să-i arătăm însemnătatea relativă. GHEREA, ST. CR. I 124.

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcând abstracție de rest. – Fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].

abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere

abstrage v. a considera numai unul din caracterele obiectului în afară de celelalte.

*abstrág, -trás, a -tráge v. tr. (lat. ábs-traho, -tráhere, după trag). Fac abstracțiune: să abstragem faptu cutare, să abstragem că părțile nu-s egale.

abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás

abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage