ABSOLUTZIÚNE absolutziuni s. f. 1. Iertare de pedeapsa a unui acuzat cand fapta imputata nu este prevazuta de lege sau cand savarshirea ei a fost justificata. 2. Iertare a pacatelor data de obicei de papa². [Pr.: tziu] Din fr. absolution lat. absolutio onis.

absolutziune sf [At: DA / V: ~tzie / P: ~tziu~ / Pl: ~ni / E: fr absolution lat absolutio] Iertare a pacatelor acordata de obicei de papa.

ABSOLUTZIÚNE absolutziuni s. f. 1. Iertare de pedeapsa a unui acuzat cand faptul imputat nu este prevazut de lege sau cand savarshirea lui a fost justificata. 2. Iertare a pacatelor data de obicei de papa². [Pr.: tziu] Din fr. absolution lat. absolutio onis.

ABSOLUTZIÚNE s.f. 1. Scutire iertare de pedeapsa a unui acuzat cand faptul imputabil nu este prevazut de lege sau cand savarshirea lui a fost justificata. 2. Iertare a pacatelor (data de obicei de catre papa). [Pron. tziu. / cf. lat. absolutio fr. absolution].

absolutziúne s. f. 1. absolvire (2). 2. iertare a pacatelor (de catre papa). (< fr. absolution lat. absolutio)

ABSOLUTZIÚNE ~i f. 1) Iertare de pedeapsa a unui acuzat. 2) Iertare a pacatelor (de catre preot). /<lat. absolutio ~onis

absolutzi(un)e f. iertarea pacatelor (la Catolici).

*absolutziúne f. (lat. absolútio ónis V. solutziune). ĭertare remisiune. Absolvare terminarea unuĭ studiŭ uneĭ invatzaturĭ. SHi utzie.

absolutzie sf vz absolutziune

absolutziúne (tziu) s. f. g.d. art. absolutziúnii; pl. absolutziúni

absolutziúne s. f. (sil. tziu) g.d. art. absolutziúnii; pl. absolutziúni