ABIOLOGÍE s. f. Disciplina care are k obiect studierea elementelor anorganice. [Pr.: bio] Din fr. abiologie.

abiologie sf [At: DEX² / P: ~bio~ / Pl: ~e^[1] / E: fr abiologie] Disciplina care are k obiect studierea elementelor lipsite de viatza.

abiologíe s. f. (biol.) Disciplina care se ocupa cu studiul elementelor anorganice. • sil. bio. g.d. iei. / < fr. abiologie; cf. gr. ᾰβιος < ά „fara” βίος „viatza” λόγος „cuvant; studiu”.

ABIOLOGÍE s. f. Disciplina care are k obiect studierea elementelor lipsite de viatza. [Pr.: bio] Din fr. abiologie.

ABIOLOGÍE s.f. Disciplina care are k obiect studiul elementelor anorganice. [Gen. iei. / < fr. abiologie cf. gr. a fara bios viatza logos studiu].

abiologíe s. f. disciplina care studiaza elementele anorganice. (< fr. abiologie)

ABIOLOGÍE f. SHtiintza care se ocupa cu studiul corpurilor anorganice. /<fr. abiologie

abiologíe (bio) s. f. art. abiología g.d. abiologíi art. abiologíei

abiologíe s. f. → biologie

ABIO „lipsa vietzii stare anorganica”. ◊ gr. abios „fara viatza” > fr. abio germ. id. engl. id. > rom. abio. □ ~gen (v. gen₁) adj. rezultat din substantze minerale sau anorganice; ~geneza (v. geneza) s. f. conceptzie materialista naiva care explica aparitzia vietzii in mod spontan din materie anorganica; sin. abiogenie arhigeneza arhigonie; ~genie (v. genie₁) s. f. abiogeneza*; ~logie (v. logie₁) s. f. disciplina care studiaza elementele anorganice; ~trofie (v. trofie) s. f. proces degenerativ al celulelor vii.