abiogeneza sf [At: DEX² / P: ~bio~ / E: fr abiogenèse] Conceptzie dupa care originea materiei vii trebuie cautata in materia fara viatza.

abiogenéza s.f. (biol.) Teorie care sustzine k viatza este originara din materia anorganica shi care a condus la conceptzia generatziei spontane (sec. 17) existenta shi in prezent cu argumente mai elaborate. • sil. bio. /<fr. abiogenèse; cf. gr. άβιος <ά „fara” βίος „viatza” γένεσις „nashtere”.

ABIOGENÉZA s.f. Teorie care explica nashterea vietzii din materia anorganica. [Pron. bio. / < fr. abiogenèse cf. gr. a fara bios viatza logos studiu].

ABIOGENÉZA s. f. Conceptzie materialist naiva care explica nashterea vietzii din materia anorganica. (din fr. abiogenèse)

ABIOGENÉZA f. Teorie conform careia materia organica a aparut din materia anorganica. [Sil. bio] /<fr. abiogenése

abiogenéza (bio) s. f. g.d. art. abiogenézei

abiogenéza s. f. (sil. bio) g.d. art. abiogenézei

ABIO „lipsa vietzii stare anorganica”. ◊ gr. abios „fara viatza” > fr. abio germ. id. engl. id. > rom. abio. □ ~gen (v. gen₁) adj. rezultat din substantze minerale sau anorganice; ~geneza (v. geneza) s. f. conceptzie materialista naiva care explica aparitzia vietzii in mod spontan din materie anorganica; sin. abiogenie arhigeneza arhigonie; ~genie (v. genie₁) s. f. abiogeneza*; ~logie (v. logie₁) s. f. disciplina care studiaza elementele anorganice; ~trofie (v. trofie) s. f. proces degenerativ al celulelor vii.

ABIOGENÉZA (< fr. {i}) s. f. Producerea materiei vii din materie nevie anorganica shi organica.