FECIOÁRĂ, fecioare, s. f. 1. Fată (tânără) care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat; virgină. ◊ (Adjectival; pop.) Fată fecioară = fată mare, de măritat. ♦ Fig. (Adjectival) Pur, curat. 2. N. pr. art. (Bis.) Maica Domnului. 3. N. pr. Constelație zodiacală din regiunea ecuatorială a cerului, în care se află Soarele la echinocțiul de toamnă. ♦ Unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. *fetiola sau din fată + suf. -ioară.

fecioară [At: MOXA 375/34 / V: (înv) fic~ / Pl: ~re / E: ml fetiola] 1 a Fată care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat Si: virgină, (înv) vărgură. 2 sfa (Bis) Maica Domnului. 3 a (Înv; fig) Pur. 4 (Pop; îs) Fată ~ Fată de măritat. 5 sfa (Ast) Constelație zodiacală din regiunea ecuatorială, în care se află Soarele la echinocțiul de toamnă. 6 sf Unul dintre cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului. 7 sf (Bot; șîs iarba ~rei) Feciorică (Herniaria glabra).

FECIOÁRĂ, fecioare, s. f. 1. Fată (tânără) care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat; virgină. ◊ (Adjectival; pop.) Fată fecioară = fată mare, de măritat. ♦ Fig. (Adjectival) Pur, curat. 2. (Bis.; art.) Maica Domnului. 3. (Astron.; art.) Constelație zodiacală din regiunea ecuatorială a cerului, în care se află soarele la echinocțiul de toamnă. ♦ Unul dintre cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului. – Lat. *fetiola sau din fată + suf. -ioară.

FECIOÁRĂ, fecioare, s. f. 1. Fată tînără castă; fată mare, virgină. [Zînele] acolo-n veci nu mor și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sînt fecioare. COȘBUC, P. I 66. Fugaru-mi... zări Trei fecioare albe, nalte și frumoase. ALECSANDRI, P. I 190. Mi-e dragă o fecioară Frumoasă ca lumina acestei dimineți. BOLINTINEANU, O. 201. ◊ (Adjectival, în expr.) Fată fecioară = fată mare, de măritat. Vin, în amurguri, Sfioase, fetele fecioare, Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. Ziua bună să-mi ieu... De la fetele fecioare Din voioasa șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 322. ♦ Fig. (Adjectival) Pură, curată. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și, gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta, fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. Dacă vrei dragoste-aprinsă, Adă-mi gura neatinsă Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. ALECSANDRI, P. P. 369. 2. (În concepția creștină) Maica domnului. Fecioara Maria. ▭ Și era una la părinți Și mîndră-n toate cele, Cum e fecioara între sfinți Și luna între stele. EMINESCU, O. I 167. 3. (În forma articulată) Constelație în emisfera boreală.

FECIOÁRĂ ~e f. 1) Fată castă; fată mare; virgină. ◊ ~a Maria maica Domnului. 2) la sing. art. pop. Constelație din regiunea ecuatorială. ◊ Zodia ~ei unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. [Sil. -ci-oa-ră] /<lat. fetiola

fecioară f. 1. fată cu totul nevinovată: Sfânta Fecioară, Maica Domnului; 2. unul din cele 12 semne ale zodiacului. [V. fecior].

fecĭoáră f., pl. e (dim. d. fată, vechĭ feată, saŭ d. lat. fetiola, d. fêta). Virgină. Al șaselea semn al zodiaculuĭ. Sfînta Fecĭoară, Maĭca Domnuluĭ. – În est fi-. Vechĭ fecĭoríță, pl. e, fecĭoară.

+Fecioara¹ (constelație) s. propriu f. art., neart. Fecioară, g.-d. art. Fecioarei

!Fecioara²/Fecioara Maria (Maica Domnului) s. propriu f. art., g.-d. art. Fecioarei/Fecioarei Maria

*Fecioára (~ María) (Maica Domnului) s. propriu f., g.-d. Fecioárei María

+Fecioară (zodie) s. propriu f., g.-d. art. Fecioarei; (nativi din zodia Fecioarei) pl. Fecioare

Preacurata (Fecioară).

FECIOÁRĂ s., adj. 1. s. fată, virgină, (înv.) vergură. (A murit ~.) 2. s. (BIS.) Fecioara Maria v. Maica Domnului. 3. adj. castă, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.) 4. s. art. (ASTRON.; n. pr.) Virgina (art.). (~ este o constelație zodiacală.)

FECIOARĂ s., adj. 1. s. fată, virgină, (înv.) vergură. 2. s. (BIS.) Fecioara Maria = madona (art.), născătoarea (art.), preacurata (art.), preanevinovata (art.), preasfînta (art.), precista (art.), Maica Domnului, Sfînta Fecioară, (înv.) bogorodnița (art.), preacinstita (art.). 3. adj. castă, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tînără ~.) 4. s. art. (ASTRON.) Virgina (art.). (~ este o constelație zodiacală.)

FECIOARA (Virgo), constelație zodiacală situată în regiunea ecuatorului ceresc. Cuprinde: steaua Spica, de magnitudine 1, c. 181 de stele mici și mai multe nebuloase.

FECIOARA MARIA v. Maria.

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).