ȚĂRCĂLÁM, țărcălamuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Pl. și: țărcălame. – Var.: țărcălán, țircălán s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

țărcălam² sn vz țărcălău²

țărcălam¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^v/8 / V: ~an (Pl: țărcălane), ~calan, ~cul~, țarcal~, țarcalan, țercălan, țercalan, țir~, țircal~, țâr~, țârcal~, țârcalom, țircălan (Pl: țircălane), țur~ (Pl: țurcălame), ~lău, țircălău, țircalău, țârcălău, cercal~, cercălan, circălan, cercălău (Pl: cercălaie) cercalău / Pl: ~uri / E: mg cirkalom] 1 (Reg) Unealtă asemănătoare cu compasul având diferite întrebuințări, mai ales în dulgherie Si: (reg) țărcuș². 2 (Înv; pbl; îs) ~ul cerului Astrolab. 3 (Trs) Arătător la ceasornic. 4 (Reg) Un fel de scrânciob. 5 (Înv) Cerc. 6 (Înv) Figură, desen în formă de cerc. 7 (Înv) Mișcare în formă de cerc. 8 (Înv) Corp cu conturul în formă de cerc. 9 (Reg) Cerc luminos care se observă în jurul unui astru (mai ales al lunii) sau al unei alte surse de lumină. 10 (Buc; mpl; îf țarcalan) Nume dat norilor mărunți, roșietici. 11 (Înv) Suprafață (de formă circulară). 12 (Fig) Limită. 13 (Îvr; mpl) Încheietoare la haină. 14 (Reg; îf țărcălău) Rariță cu care se mușuroiește. 15 (Reg) Ferăstrău circular.

țărcălám, V. țîrcălam.

ȚĂRCĂLÁN s. n. v. țărcălam.

ȚIRCĂLÁN s. n. v. țărcălam.

țarcalam sn vz țărcălam¹

țarcalan¹ sn vz țărcălam¹

țărcalan sn vz țărcălam¹

țărcălan sn vz țărcălam¹

țărcălău³ sn vz țărcălam¹

țărculam sn vz țărcălam¹

țârcalam sn vz țărcălam¹

țârcalom sn vz țărcălam¹

țârcălam sn vz țărcălam¹

țârcălău sn vz țărcălam¹

țercalan sn vz țărcălam¹

țercălan sn vz țărcălam¹

țircalam sn vz țărcălam¹

țircalău sn vz țărcălam¹

țircălam sn vz țărcălam¹

țircălan sn vz țărcălam¹

țircălău sn vz țărcălam¹

țurcălam sn vz țărcălam¹

ȚĂRCĂLÁN, țărcălanuri (țărcălane), s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, întrebuințată mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Var.: țircălám s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

ȚARCĂLÁN, țărcălanuri și țărcălane, s. n. (Regional) 1. Compas mare, întrebuințat mai ales în dulgherie; p. ext. cerc tras cu un astfel de compas. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru (mai ales al lunii) sau al unei alte surse de lumină. Prin țărcălanele felinarelor se zărea cernerea ploii. SADOVEANU, O. VI 78. (Cu pronunțare regională) Cînd luna are în juru-i țărcalan (un cerc gălbiu), va vremui. ȘEZ. VI 38. ◊ (Poetic) Asfințitul se închise într-un țărcălan de spaimă. SADOVEANU, O. L. 100.- Variantă: țircălám (SLAVICI, N. II 51) s. n.

ȚĂRCĂLÁN ~uri n. reg. 1) v. Țarc. 2) Cerc luminos care apare în jurul unui astru sau al unei surse de lumină; cearcăn. 3) rar Compas de dimensiuni mari, folosit de dulgheri. [Pl. și țărcălane] /<ung. circalom

țărcălan n. Mold. Tr. 1. compas; 2. cearcăn (mai ales cel de prin prejurul lunei). [Ung. CIRKALOM (din nemț. Zirkel)].

țîrcălám și -án, pl. urĭ (ung. cirkalom, d. germ. zirkel, lat. circulus, dim. d. circus, circ. V. țărcădăŭ). Nord. Cerc (în prejuru luniĭ ș. a.). – Și țărc-. În Trans. și țircalam, în Mold. țarca-. V. nimb, perghel, arman.

!țărcălám (reg.) s. n., pl. țărcălámuri

țărcălán s. n., pl. țărcălánuri/țărcăláne

ȚĂRCĂLÁN s. v. cerc, compas, halo.

țărcălan s. v. CERC. COMPAS. HALO.

țărcălán (țărcălanuri), s. n. – 1. Cerc, circumferință. – 2. Halo, parhelie. – 3. Cearcăn. – Var. țărcălam, țîrcălam. Mag. cirkalom (Tiktin; Gáldi, Dict., 165). – Der. țărcălău, s. n. (compas), coincide curios cu țărcălău „țarc”, coincidență care nu pare a fi întîmplătoare. În Trans. și Mold.

țărcălám, țărcălámuri, s.n. (reg.) 1. un fel de compas, în dulgherie. 2. cerc luminos al lunii sau al unei surse luminoase. 3. întindere, suprafață. 4. cheotoare la haină.

țărcălám, țărcălamuri, s.n. (țârcălam, țârcular) – (reg.) 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu, 2006: 126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop, 1984: 47). – Din magh. cirkalom „compas” (Scriban, DEX, MDA); din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu, 2005).

țărcălám, -uri, s.n. (țârcălam, țârcular) – 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m. și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop 1984; Șainelic 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu 2006: p.126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop 1984: 47). – Din magh. cirkalom (< lat. circulum) (Tiktin; DEX); Din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu 2005).

ȚĂRCĂLÁM, țărcălame, s. n., variantă conform țărcălan. – [DER] – și pl. conform țărcălan. – [DEX ’98]