șiștoare¹ sf [At: ALR II, 6681/791 / Pl: ? / E: ns cf șiștar²] (Reg) Șiștar².

șiștoare² sf vz șitoare¹

șiștoare³ sf vz șiștor

ȘIȘTOÁRE, șiștori, s. f. (Regional) Fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; spetează.

șiștoare f. Mold. 1. bandă mărginașă la stofe; 2. mâner la crângul morii: prâsnelul este alcătuit din șapte șiștori. [Origină necunoscută].

șiștoáre și șitoáre f., pl. orĭ (cp. cu vsl. šiti, a coase). Nord. Fîșie, petică cu care se strînge fusta saŭ pantaloniĭ.

ȘIȘTOÁRE s. v. fuscel, măsea.

șiștoare s. v. FUSCEL. MĂSEA.

șiștoáre (-óri), s. f. – 1. Centură, bandă, fașă. – 2. Una din cele șapte tije dispuse în cerc care formează volantul roții de moară. – Var. șitoare, șîștoare, șuștoare. Sb. šestar „cerc”. Legătura cu lat. cinctorium (Crețu 338) sau cu sl. šiti „a coase” (Scriban) este improbabilă. După Cihac, II, 389, din sl. šiška „con”.

șiștoáre, șiștóri, s.f. (reg.) 1. tiv mărginaș la o stofă. 2. mâner la crângul unei mori de apă. 3. unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie; șișteală, șiștar.