șic¹ [At: FILIMON, O. II, 183 / S și: (rar) chic / E: fr chic] (Fam) 1 sni Eleganță (în îmbrăcăminte, în atitudini). 2 sni Bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). 3 sni Lucru amuzant. 4 sni Haz (17). 5-6 ain, av (Care este) elegant. 7-8 ain, av (Care este) cu gust (în îmbrăcăminte, în atitudini).

ȘIC¹ s. n. (Franțuzism) Eleganță, distincție, gust (în îmbrăcăminte, în modul de comportare). A făcut din o legătură plină de șic un lucru neînsemnat. GHEREA, ST. CR. I 279. Pe asta n-am prea observat-o, mi se pare însă că nu prea are șic. CONTEMPORANUL, VII 484. ♦ Lucru care amuză, care are haz. Nu lasă el două mii de lei! – Zi că-ți lasă o mie, tot e bine. – Apoi nu. Șicul e să lase două. CARAGIALE, M. 226.

ȘIC s.n. (Argotic) Eleganță, distincție, gust. ♦ Lucru care amuză. [< fr. chic].

ȘIC I. s. n. eleganță, distincție, bun gust. ◊ lucru care amuză. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)

ȘIC¹ n. 1) Eleganță dezinvoltă, bazată pe un gust ales. 2) Rafinament spiritual; lucru amuzant. /<fr. chic

ȘIC² adj. 1) Care vădește un gust rafinat; extrem de elegant. Rochie ~. 2) Care satisface gusturile unei persoane; în conformitate cu gusturile cuiva. O fată ~. /<fr. chic

șic n. fam. 1. eleganță: îmbrăcat cu șic; 2. haz: glume cu șic (= fr. chic).

2) *șic n., pl. urĭ (fr. chic, d. germ. [ge]schick, ținută, atitudine). Eleganță în haĭne saŭ în mișcărĭ: a avea șic în îmbrăcăminte. Haz: vorbă cu șic.

!șic¹ adj. invar., adv. (ținute ~, a se îmbrăca ~)

șic¹ adj. invar.

șic² (eleganță) s. n.

șic adj. invar.

șic (eleganță) s. n.

ȘIC adj. v. ales, distins, elegant, fin, rafinat, select, stilat, subtil.

ȘIC s. v. bun-gust, distincție, eleganță, fluturaș, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.

șic adj. v. ALES. DISTINS. ELEGANT. FIN. RAFINAT. SELECT. STILAT. SUBTIL.

șic s. v. BUN-GUST. DISTINCȚIE. ELEGANȚĂ. FLUTURAȘ. FLUTURE. PAIETĂ. POLEIALĂ. RAFINAMENT. STANIOL.

șic s. n. – 1. Distincție, eleganță. – 2. (Adj. invar.) Elegant. Fr. chic.