școlar, ~ă [At: CARTE TREB. II, 4/2 / V: (înv) scoler, scoleriu, sho~, sholariu, sholer, (îrg) ișc~, ~iu, ~Ier, ~leriu smf (înv) sc~ a / Pl: ~i, ~e / E: școală + -ar] 1 smf Elev al unei școli (1) Si: (îvr) școlean. 2 sm (Înv) Discipol. 3-4 a Care ține de școală (1) sau de școlari (1). 5-6 a Școlăresc (1-2).

ȘCOLÁR¹, școlari, s. m. Elev al unei școli elementare sau medii. N-au venit de patru zile! Se răsuci iar în pat tovarășul lui Comșa, cu promptitudinea unui școlar pîrîtor. PETRESCU, Î. II 60. Școlarii trecură pe lîngă ei cu căciulele în mînă. SANDU-ALDEA, D. N. 96. Nu mi s-a întîmplat ca vreun școlar, pînă acum, să-mi fi făcut rușinea ce mi-a făcut copiii tăi. ISPIRESCU, L. 273.

ȘCOLÁR, -Ă I. adj. referitor la școală; propriu învățământului. II. s. m. elev. (după fr. scolaire)

ȘCOLÁR² școlari m. Băiat care învață într-o școală; elev. /școală + suf. ~ar

școlar m. cel ce merge la școală.

1) școlár m. (d. școală; sîrb. školar, rus. rut. školĕár, pol. szkolarz, fr. écolier). Elev de școală (maĭ des elev). – Fem. -ăriță. – Mold. Pop. și școler, fem. -eriță.

scolar¹ sm vz școlar corectată

scoler sm vz școlar corectată

scoleriu sm vz școlar²

școlár² s. m., pl. școlári

școlár s. m., adj. m., pl. școlári; f. sg. școláră, pl. școláre

ȘCOLÁR adj., s. 1. adj. școlăresc. (Viața ~.) 2. adj. (înv.) scolastic, scolasticesc. (Sfârșitul anului ~.) 3. adj. didactic. (Programă ~.) 4. s. elev.

ȘCOLÁR s. v. discipol, elev, învățăcel, ucenic.

ȘCOLAR adj., s. 1. adj. școlăresc. (Viața ~.) 2. adj. (înv.) scolastic, scolasticesc. (Sfîrșitul anului ~.) 3. adj. didactic. (Programă ~.) 4. s. elev, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.)

școlar s. v. DISCIPOL. ELEV. ÎNVĂȚĂCEL. UCENIC.

școlar s. m. sg. (tox.) codeină.