înțepare sf [At: JIPESCU, O. 12/ V: (reg) ~țăp~ / Pl: ~pări / E: înțepa] 1 (Înv) Tragere în țeapă. 2 Împungere ușoară cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect ascuțit Si: înțepătură (1). 3 Producere a unei senzații dureroase. 4 Injectare cu stupefiante. 5 Provocare a unei senzații de usturime la limbă la consumarea băuturilor. 6 (Pop; îs) -a limbii Stare de beție. 7 Înțepătură (7). 8 (Gmt; d. drepte; înv) Atingere într-un punct. 9 (Fig) Atingere a cuiva prin aluzii răutăcioase Si: ironizare, înțepătură (8).

ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa.

înțepa [At: PRAV, ap. DA ms / V: (reg) ~țapa, ~țăpa / Pzi: înțep / E: în- + țeapă] 1 vt (Înv) A executa un condamnat la moarte înfIgându-l într-o țeapă. 2-3 vtr A (se) împunge ușor cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect cu vârf ascuțit. 4-5 vti A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva orzul sau ovăzul A nu-și mai încăpea în piele. 7 vr A-și face injecții cu stupefiante. 8 vi (D. băuturi) A pișcă la limbă. 9 vi (D. vin) A fi acrișor. 10 viu A furnica pe sub piele. 11 vt (Gmt; înv; d. drepte) A atinge într-un singur punct. 12 vt (Fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a ironiza.

ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. Tranz. 1. A împunge ușor, a străpunge cu un vîrf ascuțit; a înghimpa. Un țînțar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă. ISPIRESCU, L. 245. Poteca n-o mai vedea, Mărăcini o înțepa. ANT. LIT. POP. I 368. Mă-nțeapă barba ta. ȘEZ. I 237. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul ) L-a înțepat cu un ac. ◊ Fig. Zăriră umbrele negre ale pasărilor cum treceau ca săgeata, înțepînd asfințitul cu unghiul lor ascuțit. DUMITRIU, B. F. 134. Un pescăruș văzduhul îl înțeapă. DRAGOMIR, P. 52. Ismailitenii au început a înțepa cu trupele lor de pradă hotarul Moldovei. SADOVEANU, F. J. 739. ◊ Refl. O, dar cum plîngeai aseară, Cînd te-ai înțepat la deget! TOPÎRCEANU, B. 57. Și prin mărăcini mă-nțep. ȘEZ. I 287. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A da o senzație de înțepătură, a avea un gust acidulat; a fi acrișor. Acest vin înțeapă. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A critica ironic, răutăcios; a adresa aluzii sarcastice. Frusina... îl înțepa, cînd și cînd, cu cîte o vorbă. GALACTION, O. I 137. ◊ Absol. În predicile sale de pe amvoanele bisericilor, înțepa ca vespea. CREANGĂ, A. 136. 3. (Învechit) A trage, a vîrî în țeapă. Înțepa pe un boier alăturea c-un mojic de rînd, tîlhar la drumul mare. SADOVEANU, O. VII 118. Spînzurați-l! înțepați-l! tăieți-l... Strigară haiducii. NEGRUZZI, S. I 120. Ștefan-vodă se gîndea Că tot e a-l înțepa Ori de gît a-l spînzura, Și poruncă poruncea Ca să scoată pe Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

A ÎNȚEPÁ înțép 1. tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a împunge; a înghimpa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe usturătoare; a înghimpa; a împunge; a mușca. 3) înv. A trage în țeapă. 2. intranz. rar (despre mâncăruri sau băuturi) A provoca o senzație ușoară de durere pe limbă (asemănătoare atingerii de vârful unui obiect ascuțit); a pișca de limbă. /în + țeapă

A SE ÎNȚEPÁ mă înțép intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /în + țeapă

înțepà v. 1. a împunge ușor; 2. a pune în țeapă; 3. a pișca la gust; 4. fig. a atinge. [V. țeapă].

înțép, a -á v. tr. (d. țeapă; sîrb. cepati, a despica. – Înțeapă; să înțepe). Împung cu ceva mic (ac, ghimpe), înghimp: trandafiriĭ înțeapă. Fig. Pișc la gust, îs picant: hreanu înțeapă. Împung, pișc cu vorba, ating: vorba asta l-a cam înțepat.

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepării; pl. înțepări

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

înțepá vb., ind.prez. 1 sg. înțép, 3 sg. și pl. înțeápă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțépe

înțep, -țeapă 3, -țepe 3 conj., -țepat prt.

ÎNȚEPÁRE s. împungere. (~ cu acul.)

ÎNȚEPARE s. împungere. (~ cu acul.)

ÎNȚEPÁ vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în mărăcini.) *2. v. atinge. 3. a ciupi, a mânca, a mușca, a pișca. (Îl ~ puricii, țânțarii.) 4. v. pișca. *5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

ÎNȚEPÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

ÎNȚEPA vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în spini.) 2.* (fig.) a atinge, a împunge, a pișca, a șfichiui. (Îl ~ cu vorba.) 3. a ciupi, a mînca, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 4. a ciupi, a pișca. (O băutură care îl ~ la limbă.) 5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

înțepa vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.

înțepa, înțep v. t. 1. a fura. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. a dezvirgina. 4. a face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza (pe cineva).