învoioșat, ~ă a [At: CALENDARIU (1814), 108/25 / V: (înv) ~ies~ / Pl: ~ați, ~e / E: învoioșa] Înveselit (1).

învoioșa vtr [At: DOSOFTEI, V. S. 165 / V: (înv) ~ieșa / Pzi: ~șez / E: în- + voios] 1-2 A (se) înveseli (1-2).

ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ÎNVOIOȘÍ vb. IV v. învoioșa.

ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

A ÎNVOIOȘÁ ~éz tranz. A face să se învoioșeze. /în + voios

A SE ÎNVOIOȘÁ mă ~éz intranz. A deveni (mai) voios, (mai) bine dispus; a se înveseli. /în + voios

învoioșà v. a deveni voios.

învoĭoșésc v. tr. (d. voĭos). Rar. Fac voĭos, înveselesc. V. refl. Mă înveselesc. V. învoĭeșez.

învoioșát adj. m., pl. învoioșáți; f. sg. învoioșátă, pl. învoioșáte

învoioșá vb., ind. prez. 1 sg. învoioșéz, 3 sg. și pl. învoioșeáză; conj. prez. 3 sg. și pl. învoioșéze

ÎNVOIOȘÁ vb. v. înveseli.

învoioșa vb. v. ÎNVESELI.

A (se) învoioșa ≠ a (se) indispune, a (se) mohorî

A învoioșa ≠ a întrista

A se învoioșa ≠ a (se) întrista, a se mâhni, a se posomorî